Clubul Gaz Metan Mediaș a anunțat, joi, pe site-ul oficial, că s-a despărțit de atacantul albanez Fabian Lokaj.
„Gaz Metan s-a despărțit de Fabian Lokaj. Contractul acestuia a fost reziliat pe cale amiabilă, joi după-amiază. Pe această cale îi mulțumim lui Fabian Lokaj pentru evoluțiile avute în tricoul Gazului Metan și îi urăm succes pe mai departe”, notează site-ul grupării ardelene.
În vârstă de 21 de ani, Lokaj a fost transferat de Gaz Metan Mediaș la începutul lunii septembrie. Deși a jucat în cinci meciuri, Lokaj nu a reușit să marcheze pentru formația pregătită de Cristi Pustai.
În România, Lokaj a mai fost legitimat la ACS Poli Timișoara, în prima parte a sezonului 2016-2017. De-a lungul carierei, el a mai jucat la FC Koniz, FC Koper și FC Chiasso.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER